REFERAT, APELE MINERALE IN ROMANIA, EFECTE

Referat, Apele minerale in Romania, efecte terapeutice

Apele minerale constituie principala bogatie din patrimoniul terapeutic natural al tarii noastre. Ele confera specificitate si personalitate balneologica fiecareia din statiunile balneare românesti. Pentru a fi considerata minerala si utilizata terapeutic, o apa trebuie sa contina cel putin 1 g de saruri dizolvate într-un litru. Daca nu atinge aceasta mineralizare minima obligatorie, apa trebuie sa contina elemente chimice : sare, gaze cu recunoscuta actiune farmacologica. De asemenea, este necesar ca temperatura apei la nivelul izvorului din care este recoltata, sa fie de peste 20°C.

Din punct de vedere bacteriologic, o apa trebuie sa fie necontaminata. Intrucat nu orice apa minerala este si apa terapeutica, efectele benefice ale apelor minerale trebuie atestate experimental si confirmate printr-o practica îndelungata asupra bolnavilor.

Formarea apelor minerale este un proces complex si îndelungat care are loc în esenta prin antrenarea de catre apele circulante a sarurilor minerale din formatiunile geologice întalnite în cale. Aceste ape se deosebesc de apa potabila prin compozitie, temperatura sau radioactivitate. De fapt, planeta noastra reprezinta un imens rezervor de apa în care se gasesc dizolvate saruri minerale. S-a stabilit ca, la fiecare cm2 din suprafata globului corespunde o cantitate de 273 l de apa. Din acestia 684,4 l revin apei mineralizate oceanice si numai 0,1 l retelei de apa dulce circulanta. Rezulta ca, desi capitalul hidric al Terrei este imens, rezervele naturale de apa potabila sunt destul de mici, raportate la nevoile actuale ale consumului populational si industrial. Prin desalinizarea apei de mare pana la o concentratie de 2 g saruri minerale la litru de apa, se obtine, în multe zone ale globului, apa potabila (California, Bermude, Bahamas). Data fiind importanta deosebita pe care o ocupa în procesul de ameliorare a starii de sanatate, apele minerale s-au dovedit în unele cazuri insuficiente pentru a acoperi cererile din partea populatiei. In aceste conditii, s-a încercat producerea de ape minerale pe cale sintetica. Din nefericire, s-a constatat ca apele obtinute nu detineau proprietatile tamaduitoare ale celor naturale. Astfel, s-a ajuns la concluzia ca, acestea din urma nu reprezinta numai suma aritmetica a componentelor lor chimice, ci constituie un ansamblu de saruri minerale a caror forta terapeutica se manifesta deplin numai în conditiile hidrogeologice naturale ale mediului ambiant.--> Este recunoscut faptul ca o apa minerala îmbuteliata îsi reduce din proprietatile sale terapeutice, în comparatie cu aceeasi apa consumata direct de la izvor. Acest lucru se datoreste modificarii echilibrului existent între sarurile minerale din apa consumata. Captarea, îmbutelierea si depozitarea apei izvoarelor, reprezinta operatii prin care particulele minerale din apa naturala sunt partial inactivate. La îmbutelierea si depozitarea sticlelor cu apa minerala se observa depunerea unui reziduu negricios pe fundul acestora. Acest reziduu este reprezentat de un complex feruginos precipitat, inactiv din punct de vedere terapeutic. La nivelul izvorului, acelasi fier din precipitatul amintit se afla în forma libera, disociata, cu proprietatile terapeutice pastrate intacte. Este in afara de orice îndoiala ca apa minerala consumata direct de la izvor actioneaza mai energic si mai eficient asupra organismului. La succesul acestei cure hidrominerale contribuie totodata si frumusetea peisajuhi linistea ambianta si aspectul climatic, a caror actiuni cumulate stimuleaza marile disponibilitati ale organism  lui pe linie de redresare, reechilibrare si revigorare.

Din aceste considerente, apa minerala consumata la izvor mai este denumita metaforic "apa vie" prin comparatie cu  cea îmbuteliata sau tinuta în vase, denumit, "apa moarta". Pornind de la aspectul natural, esential în conservarea proprietatilor vitalizante, aceste ape sunt protejate prin anumite interdictii. Astfel, la descendentii civilizatiei Maya, din America Centrala, este interzis pescuitul în apele din apropierea izvoarelor care le dau nastere, dupa cum tot interzisa este taierea arborilor care umbresc aceste izvoare.

Apa lor este considerata în mitologia acestor populatii ca ar avea calitati purificatorii si energizante, ceea ce permite aceluia care o bea, o refacere completa a organismului. De fapt, multe legende populare arata apa proaspata, bauta la izvor, faciliteaza accesul aceluia  care a baut-o în lumea personajelor eroice.

Folosirea apelor minerale în scopuri terapeutice are  origini foarte îndepartate. Cu aproape 2 000 de ani urma, celebrul medic grec al lumii antice, supranumit, si "parintele medicinii", Hipocrat din Kos", a sublinia în lucrarile sale, rolul apei în vindecarea anumitor boli. El  acorda o deosebita importanta efectelor terapeutic pe care soarele si namolurile, alaturi de apa, le au asupra organismului uman, precizand în tratatul sau de medicina,  modul de actiune al acestora si efectele pe care le produc atunci cand vin în contact cu corpul omenesc.

In tara noastra, primele referiri asupra efectelor tamaduitoare ale apelor minerale apar în jurul anilor 1700, cînd se fac prezentari sumare ale unor ape de pe teritoriul Transilvaniei. In anul 1737 apare prima descriere a statiunii Baile Herculanc. Patruzeci de ani mai tîrzu apar lucrari ample consacrate proprietatilor terapeutice ale apelor din Transilvania. Incepand cu aceasta perioada, numarul referirilor asupra izvoarelor minerale din tara noastra se mareste, iar numarul celor care beneficiaza terapeutic de pe urma acestora, creste considerabil. Istoriografii consemneaza faptul ca însusi Napoleon al III-lea s-a tratat pentru litiaza renala de  care suferea, cu ape minerale aduse de la Caciulata. De asemenea, papa Inocentiu al VII-lea vorbeste într-o scrisoare a sa despre miraculoasele bai tamaduitoare de la Felix. In lucrarea sa publicata în 1837 si intitulata "Apele metalice ale României Mari", renumitul doctor Stefan Vasile Episcopescu, subliniaza însa ca, o mare parte din calitatile tamaduitoare ale apelor de pe teritoriul tarii, raman înca neexplorate, multe izvoare naturale cu apa minerala nefiind folosite în scop terapeutic: "necunostinta acestor ape face ca patimasii sa fie trimisi la baile pamanturilor straine, unde pot sa mearga cu duiumul doar cei cu stare... cea mai mare parte a norodului ramanand fara mangaiere si mijloc de mantuire." Referitor la aceiasi problematica, un alt medic celebru, dr. Sabner Tuduri, membru al Societatii de hidrologie medicala din Paris, avea sa primeasca pentru cartea sa intitulata .,Apele minerale în statiunile climaterice din România", in cadrul societatii medicale din 21.XII.1901 urmatoarele elogii: "Lucrarea este un tratat complet despre toate izvoarele acestei interesante tari, fie despre izvoarele care sunt autorizate si explorate, fie despre cele cure nu sunt exploatate si care pentru multele lor calitati ar merita sa fie. Lipsa de initiativa a contribuit ca sa nu se poata utiliza aceste izvoare si a facut ca Romania sa fie tributara apelor din strainatate. Autorul si-a propus sa progreseze stiinta balneologica si sa faca cunoscute compatriotilor sai, foloasele ce ar putea trage din numeroasele izvoare ce poseda România."

Oamenii de stiinta au început sa se preocupe intens de  cercetarea sistematica a factorilor balneari, participand astfel la dezvoltarea statiunilor din tara noastra. Dupa 1948 ia fiinta "Institutul de balneologie si fizioterapie", care va reprezenta, din momentul aparitiei  sale, forul metodologic pentru reteaua balneara din România. Reorganizarea institutului din anul 1949, sub conducerea prof. Marius Sturza, a permis efectuarea unor cercetari stiintifice sistematice fizicochimice, biologice si microbiologice asupra factorilor naturali de  cura din tara noastra.

Pe baza observatiilor facute, apa izvoarelor minerale din tara noastra a fost împartita în 11 tipuri. Din cadrul acestora, mai prezentam pe cele utilizate mai mult în scop terapeutic.

Apele minerale pot fi folosite atît pentru consumul intern (cura interna), cît si pentru îmbaierea corpului sau a unor portiuni ale acestuia (cura externa). Desi cura cu ape minerale poate utiliza tehnici variate si individualizate, în functie de tipul, stadiul bolii si reactivitatea pacientului, exista o schema generala pentru conduita tratamentului.

Astfel, cura interna trebuie facuta dupa anumite reguli. Dintre acestea, le mentionam pe cele mai importante.

Daca pacientul se gaseste în statiune, obligatoriu apa minerala trebuie bauta de la izvor. Numai cînd starea de sanatate nu-i permite deplasarea, cura hidrominerala poate fi facuta în camera sau pe terasa, utilizand apa proaspata de la izvor. Pozitia culcata a bolnavilor imobilizati la pat poate fi utila în tratarea tulburarilor de evacuare gastrica. Doza de apa prescrisa trebuie bauta în înghitituri mici si repetate la 2—3 minute. In acest fel creste toleranta stomacului fata de apa minerala.

Apele se administreaza de regula la temperatura lor naturala. Incalzirea prealabila în baie marina este indicata în afectiunile bilio-digestive, cu o componenta spastica. In cazurile constipatiilor simple atone si ale curelor de diureza se indica consumul de apa rece. Orarul administrarii dozelor este corelat cu cel al meselor. In general folosindu-se trei prize pe zi. Prima doza se ia dimineata pe stomacul gol, cea de-a doua înaintea mesei de prnz, iar ultima înaintea cinei. Ritmul dozelor poate fi schimbat, spre exemplu, în curele ce au ca obiectiv realizarea unei diureze abundente.

Doza de apa minerala poate avea efecte variabile in functie de ora mesei. Astfel, o apa bicarbonatata ingerata cu o ora si jumatate înainte de masa, parasind repede stomacul, exercita la nivelul duodenului un efect inhibator asupra secretiei gastrice. Ingerata cu scurt timp înainte de masa, ea ramane împreuna cu alimentele un timp mai îndelungat în stomac si stimuleaza secretia acestuia. Necesarul de apa minerala pe 24 ore este apreciat în general în functie de greutatea corporala. Exista mai multe metode de a-l stabili. Una dintre formule este urmatoarea:

Greutatea bolnavului (în kg) X 10 = necesar mililitri de apa pe zi.

Doza de apa pe priza se poate aprecia dupa formula: Greutatea bolnavului (în kg) X 3,3 = mililitri de apa pe doza.

Prizele mai mari (400—500 ml) trebuie ingerate fractionat în timp de 30—40 minute. Trebuie specificat ca în curele de diureza aceste formule nu mai sunt valabile, întrucat volumul de lichide ingerat depaseste 2—2,5 litri pe zi.

De asemenea, atunci cînd se urmareste un contact mai îndelungat al apei minerale cu mucoasa esofagului inferior, se recomanda prize mici de apa. In general, începutul unei cure hidrominerale se face cu doze mai mici (un sfert sau jumatate de pahar), apoi cantitatea creste progresiv în fiecare zi în functie de toleranta bolnavului, în caz de intoleranta gastrica, doza de început se administreaza de doua ori sau chiar o singura data pe zi. Dozele mari se recomanda în cazul prescrierii de ape minerale concentrate. Durata unei cure interne este, 18—21 zile, dar de cele mai multe ori aceasta perioada este total insuficienta, deoarece efectul terapeutic depinde de calitatea apei si reactivitatea bolnavului. Procesul de adaptare al organismului la conditiile noi create de cura hidrominerala impune repetarea curelor si respectarea unui anumit interval între ele. Acest intenrval nu trebuie sa fie mai scurt de cîteva luni, daca curele se fac în statiunea balneara.

Cura interna se recomanda a fi întrebuintata în cazul afectiunilor digestive, metabolice si urinare.

Cura externa constituie tratamentul de baza în afectiunile aparatului locomotor, ale sistemului nervos, ale  aparatului genital si ale pielii.

Tratamentul se aplica în vase sau bazine cu apa minerala. Temperatura apei este corectata în functie ( prescriptiile medicale, fie prin încalzire fie prin racire dupa nevoie. Alaturi de excitantul termic si chimic, in baie actioneaza si excitantul mecanic, reprezentat presiunea hidrostatica exercitata asupra pielii. De asemenea, intervine "puterea de ridicare" a corpului în apa care la un subiect de 70 kg aflat în baie, îi reduce greutatea corporala la 7,9 kg. Daca corpul acestuia este introdus într-o baie sarata concentrata, greutatea sa se micsoreaza la numai 2,8 kg. In felul acesta miscarile active ca si cele pasive sunt mult usurate. Prin însumarea efectelor termice, mecanice si chimice asupra pielii sunt stimulate circulatia sangelui si reactiile metabolice ale organismului. In cazul îmbaierii în apa carbogazoasa se indica evitarea miscarilor inutile ale corpului care accelereaza pierderile de gaze prin agitarea apei minerale. Din contra, în anumite bai se indica efectuarea de miscari active ale întregului corp sau supunerea acestuia, masajului subagvatic.

Baile dureaza în general 15—30 de minute. Dupa efectuarea lor se recomanda un repaus, mai îndelungat in cazul persoanelor astenice. Cura de bai minerale este alcatuita din 18—20 bai, cu pauze de cate o zi dupa cateva bai, pauze care se practica mai ales la începutul curei.

Aceste recomandari generala trebuie individualizate de la caz la caz.